POLAR STORM (IMDB 4.0)
filme noi

Polar_StormOK. Polar Storm are atâtea păcate, încât va arde sigur în iadul criticii de film. Dacă ar fi să spun ceva – şi încă în engleză – asta ar fi „why did they even bother?” (de ce s-au mai deranjat – să facă filmul ăsta, desigur). Băieţii sunt în pană serioasă de creativitate. De la „The Day after Tomorrow” încoace nu am văzut decât filme catastrofice despre catastrofe. E ca şi cum ai vedea că oamenii nu mai au nimic de inventat. Totul e o pastişă de la un cap la altul.

1. Dialogul e plictisiiitooooor de moooooori. Am avut impresia la un moment dat că omu’ care a făcut filmu’ s-a documentat la oameni de ştiinţă şi a luat notiţe multe, dar când a venit momentul să scoată esenţialul, n-a ştiut care e! Şi atunci i-a pus pe eroii filmului să spună TOT ce a notat el. Aşa, ca să nu uite ceva şi să iasă prost. Astfel, filmul a ieşit oribil, nu prost. Hipercorectitudinea nu ţine locul suspansului. Dimpotrivă. Îl omoară. Şi astfel omoară şi nervii spectatorului.

2. Am impresia că scenaristul şi totodată regizorul, Paul Ziller, crede că filmele de succes au o reţetă unică. „Treb’e să pui dân aia şî dân aia şî dai la foc zăce minuţ’!” Deci [ştiu că nu se-ncepe cu „deci”]… deci, ingredientele: Omul de ştiinţă recăsătorit – probabil pen’ că l-a părăsit nevasta dintâi de atâta munco-olism pă capu’ lui. Mama vitregă – da’ cu nuri şi tot ce treb’e. A, şi bineînţeles, adolescentul rebel care face numai ce vrea el şi e mai teribil ca sabia lu’ Zorro – scuze, Johnu, e apreciativă comparaţia; peace, bro! Bineînţeles că tânărul e enervat că tatăl lui vrea să salveze lumea în loc să stea cu famelia! Adică logica e desăvârşită. Tu ce alegi între a arunca pe geam o bombă amorsată şi a mângâia o adolescentă bosumflată că n-ai timp pentru ea? O mângâi pe blondă, nu? (că e musai şi blondă) Apoi, un alt ingredient: tatăl tatălui adolescentului e un bătrân general militar care face doar carieră – nici nu ştie cine şi pe unde-i e fiul sau/şi nepotul.

3. TOTUL E PREVIZIBIL. Ştii că aia, ştii că aialaltă. Te enervează că ştii că o să te enervezi când ăla o să se enerveze prosteşte.

De ce-au făcut filmul ăsta? Orice film românesc pe care l-am dispreţuit eu vreodată e deasupra ăstuia cum e Everestul faţă de groapa Marianelor (ca să vedeţi la ce platitudini ajungi dacă te uiţi la aşa ceva.) Dar am făcut-o pentru voi – minţii eu cu nonşalanţă. All in all, IMDB-ul i-a dat nota 4 fix. După nota unu pe care i-a dat-o Sendică, a mai scăzut un picuţ pe cel sait. Nu îndeajuns de mult dacă mă-ntrebaţi pe mine.

 

Comments  

 
0 #1 csaba 2011-01-16 18:39
stiti,eu am vazut filme multe,chiar inainte sa apara pe ecrane romanesti,sau pe net si cum toti ne asteptam la un final happy sau drama,(ar treb sa invatam din aceste :lol: filme,sa nu ajungem in acele situatii).Mie in special imi plac filmele catasroff,dar in general mi-ar place sa vad ce avem noi pe pamant ce nu sunt exploatate,sau cel putin reale cu cel din film
Quote
 

Add comment


Security code
Refresh

baimareanul.com

Baimareanul_copy_copy

Luaţi de vă informaţi!

BLOG TO VISIT

Bitz1_600kb

download muzică scoţiană

Margaret_Donaldson_-_The_Rose_of_Scotland