1. „Antichrist” nu are nici o legătură cu subiectul biblic pe care unii se aşteaptă să-l găsească în el.

2. Găsim pe IMDB la finalul review-ului acestui film: „[...] but despite the slow build-up and unanswered questions, "Antichrist" held my attention and really works well as the kind of movie I viewed it as - a woman's decent into madness... Creepy mood, excellent cinematography, and Willem Dafoe struggling to beat a crow to death! Recommended.” Să traducem: „[...] dar în ciuda evoluţiei lente [a acţiunii] şi a întrebărilor fără răspuns, „Antichrist” mi-a reţinut atenţia şi poate fi foarte bine genul de film pe care eu l-am privit drept – coborârea unei femei în lumea nebuniei. Stare de spirit înfiorătoare, tehnică cinematografică excelentă şi Willem Dafoe luptându-se să omoare din bătaie o cioară! Recomand filmul.” Oamenii pierd uzul raţiunii din pricina nefolosirii lui. Apoi oamenii se îndobitocesc pentru că se ocupă cu lucruri care nu-i educă, nu-i înnobilează spiritual. În sfârşit, o altă categorie, cea a persoanelor educate, acestea îşi pierd raţiunea din pricina infatuării sau a admiraţiei pe care o au faţă de talentul altora. De fapt, ăsta e lucrul despre care vreau să vorbesc în principal.

Talentul este un dat nativ; ne naştem cu el. Cei religioşi vor spune – fără a greşi, în opinia mea – că Dumnezeu îl oferă. Întrebare: pentru ce este oferit un dar? Ca să te bucuri de el, spune cineva. GREŞIT! Fiind vorba despre un dar venit de la Dumnezeu, şi nu de la oameni limitaţi, ca mine şi ca tine, recunoaştem imediat că Divinitatea face totdeauna ceva cu un scop bine determinat. Îţi dă pâine şi apă ca să trăieşti; îţi dă bani ca să continui să trăieşti; îţi dă bani mai mulţi ca să faci bine cu ei – nu să-i foloseşti în scopuri egoiste; îţi dă talent ca să îţi poţi câştiga viaţa făcând ceva util pentru semenii tăi (care te vor şi plăti pentru prestarea ta, deci e un ajutor bilateral, atât pentru tine, cât şi pentru ceilalţi). Aici însă mulţi oameni (majoritatea, if you ask me) nu vor să recunoască scopul divin al talentului. „Fac ce vreau cu ce am, nu?” întreabă ei neaşteptând DECÂT încuviinţare. Nu, nu te-ai născut cu NIMIC, nu ai dobândit NIMIC şi nu ţi s-a încredinţat NIMIC pentru întrebuinţarea căruia să nu ai o responsabilitate etică sau morală. Spune ce vrei, dar asta e o realitate pe care, dacă alegi să o treci cu vederea, îţi va aduce o suferinţă de nespus. Filmagii... filmoşii... filmiştii, cum veţi vrea să le spunem, producătorii de film, na, ei au o răspundere aparte. Ştiu că am mai deschis subiectul ăsta, dar n-am ce face, „Antichrist” o cere din nou.

Aşadar: vezi un film artistic, filmat superb, jucat genial... şi nu ştii ce să faci... aşa că aplauzi. Îl recomanzi. Îi faci publicitate. De ce? Pentru că e frumos? Mda, pentru că e estetic, dar şi pentru că numele ataşate producerii lui sunt celebre. Arta nu este în sine bună sau rea. Ea e desăvârşită ca fenomen. DAR, aşa cum spuneam mai sus, ea trebuie să slujească unui scop mai înalt decât aplauzele publicului. Mă tem că „Antichrist” a fost creat only to this end, numai pentru aşa ceva. Eu nu am înţeles nimic din filmul ăsta – mă rog, nimic care să merite să-l recomand mai departe. Este o alegorie scârboasă, quasi-pornografică, grotesc-sângeroasă, care urmăreşte să atragă acea categorie de spectatori care suferă atât de snobism, cât şi de o lascivitate uşor de inflamat. În fine, ar mai fi şi categoria celor care întreabă: „Cine a regizat? Lars von Trier? Wow! Tot el a şi scris story-ul? Înseamnă că e super!” Mda.

Ce să vă spun despre „Anticrist”, dragelor şi dragilor? Dacă nu vreţi scene oribile pe retină, inexplicabile prin lubricitatea, violenţa, nebunia şi sălbăticia lor, ţineţi-vă departe de acest film. Dacă vreţi să-l vedeţi, vedeţi-l. Dar faceţi-o cu ochii unui om neatins de prostia creării de „artă de-amorul artei”, adică degeaba, fără direcţie, fără scop. Mă judecaţi ca fiind bigot? Credeţi că va fi benefic pentru voi să vedeţi o nebună masturbând un penis din care ţâşneşte sânge? Sau o ieşită din minţi care îşi taie clitorisul cu o pereche de foarfeci? Atunci, mergeţi pe IMDB şi daţi nota 10 pentru „Anticristul” lui Lars von Trier. Eu am dat 1. Nu pentru impresie artistică. Ci pentru lipsa de sens şi mai ales umanitate a filmului. Merită nota 10 însă dacă acceptăm că adevăratul autor al „Anticristului” este tot... Anticristul. El ştie cel mai bine ce-a vrut să spună şi ce e-n capu’ lui.